Literatura rusa dupa secolul al XVII-lea

Am promis ca revin cu partea a doua a articolului despre literatura rusa.Si am retinut totusi faptul ca am ramas in trecerea noastra prin istoria literaturii ruse la perioada secolului al XVIII-lea.

Literatura rusa in secolul al XVIII-lea 
Dupa europenizarea Rusiei de catre Petru cel Mare,patrund elemente ale culturii apusene care se reflecta si in productia literara.Este cunoscut faptul ca Dimitrie Cantemir,fostul Domn al Moldovei s-a refugiat in Rusia,iar fiul acestuia A.D. Kantemir ,A.P Sumarokov si teoreticianul Vasili Trediakovski vor reprezenta figurile centrale ale literaturii.Foarte pretuit este si teatrul,sprijinit chiar de tarina Ecaterina a II-a ,ea insasi fiind autoarea unor drame.Sub influienta ideilor iluministe Mihail Lomonosov elaboreaza "teoria celor trei stiluri cu caracter normativ pentru literatura rusa.
Către sfârșitul secolului, pe prin plan se situează așa-zisa "literatură sentimentală", în mare vogă și în vestul Europei. Reprezentant important al acestei tendințe este Nicolai Karamzin, autor de povestiri și impresii de călătorie în țările Europei occidentale, prin care face cunoscute în Rusia ideile epocii respective. În scrierile sale, limba literară rusă se eliberează definitiv de elementele literaturii bisericești, făcându-se purtătorul de cuvânt al așa zișilor "înnoitori" în conflict cu purtătorii tradțiilor arhaicizante.

Dezvoltarea literaturii ruse in secolul al XIX-lea

În secolul al XIX-lea literatura rusă cunoaște o deosebită înflorire. Principalele tendințe din această perioadă sunt romantismul și realismul. Operele lui Aleksandr Pușkin marchează începutul literaturii ruse moderne.

• Aleksandr Sergheievici Pușkin (1799-1837)

După începuturi, în tradiția clasică, Pușkin devine cel mai important reprezentant al romantismului în toate genurile literaturii ruse: poezie lirică, dramă (Boris Godunov, 1831), roman în versuri (Evghenii Oneghin, 1833).

Scriitori contemporani cu Pușkin:

- Ivan Andreevici Krîlov, autor de fabule.

- Aleksandr Griboiedov, autor dramatic.

- Vladimir Odoievski, autor de nuvele (Nopți ruse).

• Mihail Iurievici Lermontov (1814-1841), remarcabil în proză cu romanul Un erou al timpului nostru (1840).

În domeniul teoriei și criticii literare:

- Vissarion Belinski

- Nikolai Dobroliubov

• Nicolai Vasilievici Gogol (1809-1852)

Gogol se îndepărtează de patosul romantic și își găsește propriul stil în povestiri, piese de teatru și satire, cu un accentuat caracter de critică socială, dintre care se remarcă nuvela Mantaua (1842), comedia Revizorul (1836), romanul Suflete moarte (1842).

Scriitori contemporani cu Gogol, în special autori de schițe, nuvele și romane:

- Nicolai Nekrasov

- Mihail Saltîkov-Șcedrin, autor satiric (Cronică de familie, 1846-1856).

- Ivan Goncearov, autorul romanului Oblomov (1857), în care creează tipul personajului superficial, inutil într-o societate în transformare.

Realismul critic[modificare | modificare sursă]

A doua jumătate a secolului al XIX-lea se caracterizează prin dezvoltarea romanului realist, gen în care excelează Ivan Turgheniev, Lev Tolstoi și Fiodor Dostoievski.

• Ivan Sergheievici Turgheniev (1818-1883)

Ivan Turgheniev pledează în romanele sale pentru o europenizare a Rusiei. Cel mai important roman al său, Părinți și copii (1862), prezintă conflictul dintre viziunea idealistă și umanitară a generațiilor vechi și nihilismul tineretului, problemă controversată în cercurile intelectualității ruse din acea epocă.

• Lev Nicolaievici Tolstoi (1828-1910)

În vasta sa operă literară, temele predominente sunt căutarea unui sens al existenței omenești și rolul individului în societate. Astfel, în monumentalul roman Război și pace(1865-1869), pe fundalul perioadei războaielor napoleoniene, omul este confruntat cu problema rolului individului în determinarea cursului istoriei. Romanul Anna Karenina (1875-1877) reprezintă o critică inovativă a relațiilor sociale, în special din cadrul tradițional al familiei, prin exemplul destinului tragic al eroinei. Problema relațiilor de familie revine în romanul Sonata Kreuzer (1889). O temă curentă a literaturii ruse, purificarea spirituală prin ispășire, este tratată în romanul Învierea (1889).

• Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881)

Fiodor Dostoievski a îmbogățit literatura rusă și universală prin subtila sa analiză psihologică, uneori deschis impulsivă, a caracterelor umane, plină de sensuri absconse și cu semnificații contradictorii. Aceeași „polifonie” stilistică se întâlnește și în reprezentarea societății ruse contemporane lui. În timp ce în Crimă și pedeapsă (1866), protagonistul romanului comite un omor din considerații filosofice, pentru ca apoi să caute purificarea prin căință și ispășire, eroul romanului Idiotul (1868-1869) își vede distruse idealurile creștine în confruntarea cu materialismul predominent în societate. Romanul Demonii (1871-1872) este o vastă frescă critică a tezelor distructive ale mișcărilor anarhiste. În Frații Karamazov (1880) se descrie tabloul oscilant al Rusiei, între tradiție și tendințele înnoitoare ale timpului.

De fapt am vrut sa ajung la Dostoievski,de ce pentru ca romanul " Idiotul " al lui Dostoievski il veti gasi aici:

F.M Dostoievski-Idiotul

Foloseste codul BOOKS50 si iti poti imbogati biblioteca achizitionand carti doar la jumatate de pret.Iata promotie.