Pachet 8 povesti terapeutice+1 puzzle

Adeseori încercăm să le vorbim copiilor pe limba noastră, oferindu-le argumente și soluții bine șlefuite de mintea adultă.
Se întâmplă ca, de multe ori, aceste metode să nu funcționeze și ne găsim în fața unor situații în care ne simțim lipsiți de resurse, după ce am încercat toate variantele pe care le-am găsit la îndemână.
Și atunci ce am putea face diferit? Am putea să le vorbim copiilor pe limba lor.
Prin intermediul poveştilor şi jocurilor reuşim să ne conectăm cu cei mici, iar mesajul ajunge cu mai multă uşurinţă la urechile şi în sufletele lor.
Poveștile şi jocurile devin o punte de legătură între nevoia părintelui sau a dascălului de a-l sprijini şi educa pe copil şi nevoia copilului de a se simţi conectat pentru a învăţa lucruri noi sau pentru a depăşi anumite situaţii (temeri, lipsa încrederii în sine, capacitatea de a empatiza, asumarea responsabilităţii, gestionarea emoţiilor puternice şi altele).
Pachetul contine:
    libris.ro%20
  • Povestea celor 3 prieteni-construirea unei relatii sanatoase cu ceilalti
  • Domnisoara Mimi si ursuletul Bran-Responsabilizarea copiilor
  • Tara lui Noapte Buna si fabrica de vise-Teama de intuneric si aparitia cosmarurilor
  • Lulu si cadourile incarcate de iubire-Recunostinta si generozitatea
  • Spiridusii Bat si Sugubat in misiune secreta-Dezvoltarea empatiei
  • Povestea veveritei Castanica-Teama de suparare/intoarcerea parintelui la locul de  munca
  • Povestea Dragonului furios si a Spiridusului curajos-Agresivitatea din dubla perspectiva-agresor si agresat
  • Povestea Oitei Gogosica-Cresterea increderii in sine
  • Puzzle cu o imagine din ,,Povestea celor 3 prieteni " + o geanta cadou
Fiecare carte abordează o temă specifică și, pe lângă povestea propriu-zisă, conține soluții pentru a gestiona situațiile respective, informații utile în acest sens și jocuri pentru dezvoltarea emoțională a copilului.
Pachetul se gaseste chiar aici:https://goo.gl/gPZ3vC
carturesti.ro%20

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pacienta tacuta-Alex Michaelides

O privire asupra Drepturilor Copilului

Social-democratie si sindicalism